De cand sunt mama , am invatat sa imi conserv energia si sa o folosesc cand am mai mare nevoie de ea. Doar ca nu mi iese mereu treaba asta si ma gasesc intr-un soi de “pasesc –fara-sa-mi-dau-seama”, sau momentul ala cand esti cu telefonul in mana si dai scroll in speranta ca gasesti ceva si tot dai si dai dar nu vezi ce scrie pe ecran…
Momentele astea e drept ca sunt rare, dar invers proportionale cu numarul orelor de somn avute in noapte precedenta.
Asa se face ca ma gasesc la un moment dat in masina cu cei mici, si cu prietena mea din copilarie in dreapta. Trebuia sa ajungem la Focsani, o calatorie de aproape 300km, cu drumul destul de aglomerat. Dupa multe opriri de apa/baie/foame/iar apa/ m-am plictisit/ am ajuns/si cat mai avem- observ ca cel mic a adormit, cel mai se uita si el agale pe gem, cu ochii semideschisi. Yes!

Ne-am apucat sa povestim (eu si prietena mea), ce-am mai facut, ce mai gateste sotul (al ei, ca al meu nu se atinge de bucatarie), ce mai fac cei mici , amintiri din copilarie, tot ce ne vine prin minte. Apoi urmeaza o pauza. Ma gandeam cat de perfecta pare viata ei, cum poate sa le faca ea pe toate , cum mi se pare ca eu n-am realizat nici jumatate din ce a realizat ea, cum gateste sotul ei!, cum poate lucreze de acasa, cum ai ei copii sunt linistiti, cum au dormit toata noaptea inca de cand erau mici si ai mei nu, apropos, iar am doar 4 ore de somn in 24 ore…si clipesc ca parca mi se inchid ochii…
Si mi aduc aminte de mama care mi spunea sa dorm cand dorm cei mici dar cum sa adormi daca am chiuveta plina de vase murdare si jucarii in toata casa si hainele murdare si altele stau de 2 zile pe fotoliu asteptand sa fie calcate si iar clipesc si mi se inchid ochii...
…si deodata simt cum mi se misca volanul si prietena mea panicata ma intreaba :”ai innebunit?” . pentru o fractiune de secunda am atipit la volan si m-am trezit cand m-am oprit in masina din fata. Stiti senzatia de palme transpirate? Ma gandeam doar la cei mici, daca sunt ok, daca s-au lovit, daca s-au speriat…am coborat si m-am uitat la ei. Dormeau. Impactul fusese destul de mare deci probabil au patit ceva. Ma duc la ei (in timp ce prietena mea discuta cu soferul din fata care nu intelegea cum am ajuns sa fac cunostinta cu masina lui) –vreau sa ma asigur ca sunt in regula. Amandoi stau in spate , in scaun, cu centurile fixate. Este una dintre regulile de la care nu ma abat. Copilul trebuie sa stea in scaun, cu centurile puse, indiferent ca mergem cu 1 km sau 1000 la ora. Am pus mana pe ei sa ma asigur ca respira. Da, dormeau in continuare.
Ambii au scaune Joie Stages, le am de cand cel mic avea 6 luni iar cel mare 3 ani. Acum au 3, respectiv 6 ani. Folosesc acelasi scaun . Mi- a placut ca pot sa il pun rf, cu spatele la sensul de mers. Suportul de cap e ajustabil, in 5 pozitii, adaptandu se varstei copilului. Merge de la 0-7 ani, e cu bataie lunga. Centurile au si ele protectii suplimentare, se ajusteaza simultan cu suportul pentru cap. Cand le-am instalat l-am pus pe cel mic rf iar cel mare ff. Eu le-am instalat, sunt foarte usor de montat.Cadranul scaunului e din otel, rezistenta maxima la impact. Ca drept dovada ai mei copii inca dormeau si dupa ciocnire.
Povestea mea are happy end. Masina e putin transformata in fata, dar cel mici sunt in siguranta in spate. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s ar fi intamplat daca ar fi fost in alte scaune mai rau, fara ele…